Echotherapy Treatment & Research Eastern European Centre

Comunicat de presă

Începând din luna martie a acestui an, Centrul medical BIO TERRA MED a devenit partenerul exclusiv pentru Europa de Est al companiei franceze Theraclion, singurul producător mondial de echipament de Ecoterapie destinat tratării fibroadenoamelor la sân și al nodulilor benigni solizi de tiroidă.

Ecoterapia este o metodă % neinvaziva, pacientul este tratat în ambulatoriu și nu are nevoie de perioadă de recuperare sau tratament. În acest moment este cea mai bună alternativă la intervenția chirurgicală în întreaga lume.

Tratamentul durează între 20 și 50 de minute, iar pacientul este doar ușor sedat.

Ecoterapia inactivează nodulii solizi de tiroidă și sân, efectele sale continuând și post tratament – astfel încât nodulii își diminuează dimensiunile cu pâna la 60% în primul an, descreșterea continuând și în anii următori.

Am ales să facem lansarea oficială după o lună și jumătate pentru a putea veni în fața dumneavoastră și cu primele rezultate obținute. Până în acest moment am tratat cu succes un număr de 10 pacienți – 4 cu noduli benigni solizi de tiroidă și 6 cu fibroadenoame la sân. Toți pacienții sunt în stare foarte bună, și-au reluat activitățile uzuale imediat după tratament. Testimonialele lor, precum și transmisiile live de la primele tratamente pot fi urmărite pe Facebook.

Centrul medical BIO TERRA MED a fost înființat în anul 2001. Obiectivul nostru a fost mereu acela de a pune pacientul în centrul preocupărilor noastre și pentru aceasta ne-am asigurat că:

– echipa noastră medicală este formată din profesioniști de înaltă clasă, pe care i-am susținut să se perfecționeze;

– investim în echipamente medicale de ultimă generație și în consumabile și reactivi de laborator de cea mai buna calitate;

– departamentul de cercetare medicală oferă condiții optime pentru creierele medicinei românești și le oferă motivația necesară pentru a rămâne în țară;

– prețurile sunt menținute la un nivel decent, astfel încât să permită accesul la servicii de sănătate la standarde europene unui număr cât mai mare de pacienți;

– investim în educație pe mai multe niveluri – educația personalului medical și non medical, educația publicului.

Considerăm că Echotherapy Treatment & Research – Eastern European Centre este nu doar o încununare a eforturilor noastre de 17 ani încoace, ci o reușită a medicinei românești, care pune cu succes România pe harta Europei, încă o dată.

Doctorul Cornel Lungu – este singurul medic acreditat să realizeze tratamente de ecoterapie în Estul Europei.

SOLICITĂ PROGRAMARE

Sunt de acord ca datele mele personale să fie fie utilizate de acest site pentru realizarea programării medicale.

ABONEAZĂ-TE LA POSTĂRI

Loading

YOUTUBE BTM

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei