glow-kids-side.jpg

08/05/2018 0

La recomandarea doamnei doctor Roxana Mischianu – medic psihiatru și cu suportul doamnei psiholog Violeta Kaparaliotis am citit și tradus pentru dumneavoastră acest articol din New York Post și sperăm să vă fie de folos. Articolul original se găsește aici: http://nyp.st/2bq8MV3. Materialul video din acest articol este, de asemenea proprietatea New York Post.

Susan i-a cumpărat fiului său în vârstă de 6 ani un iPad atunci când acesta a intrat la școală.

Mi-am spus “de ce să nu-l las să facă un salt?” – mi-a spus ea în timpul unei sesiuni de terapie.

Școala la care învăța John începuse să utilizeze aceste device-uri la clase din ce în ce mai mici și profesoara lui povestea despre beneficiile educaționale ale tehnologiei, iar Susan își dorea tot ce e mai bun pentru băiețelul său cu păr nisipiu căruia îi plăcea atât de mult să citească și să joace baseball.

A început prin a-și lăsa fiul să se joace diferite jocuri educationale pe iPad-ul său. La un moment dat, acesta a descoperit Minecraft, joc despre care profesoara lui John i-a dat asiguraări lui Susan că este “ca un Lego electronic”. Amintindu-și cât de mult se distra ea în copilărie construind cu ajutorul blocurilor din plastic pe care le îmbina în diverse forme, Susan și-a lăsat fiul să se joace în acea după amiază Minecraft.

La început Susan a fost mulțumită. John părea angajat într-un joc creativ pe măsura ce explora lumea cuburilor. Totuși, Susan a sesizat că jocul nu era chiar ca Lego-urile cu care era ea obișnuită să se joace în copilărie, pentru că ea nu trebuia să omoare animale și să găsească minerale rare ca să supraviețuiască și să treacă la următorul nivel. Lui John, însă, părea că îi place să se joace cu acest joc, iar școala avea chiar un club de Minecraft, așa că ce ar fi putut fi rău în asta?

Susan, însă, nu putea să nu observe anumite schimbări apărute în comportamentul fiului său. A început să fie din ce în ce mai absorbit de jocul său, pierzându-și interesul pentru baseball și citit, refuzând chiar să-și îndeplinească îndatoririle. În unele dimineți se trezea și povestea că vedea diverse forme de cub în visele sale.

Ceea ce o îngrijora pe ea era faptul că John ar fi putut dezvolta o imaginație hiperactivă și, pentru că nota în continuare cum comportamentul fiului său se deteriorează, a încercat să-i limiteze treptat accesul la joc. John, însă, a început să facă adevărate crize de nervi. Izbucnirile lui au devenit atât de grave, încât Susan a renunțat la a-i interzice jocul, ea însăși amintindu-și din nou și din nou replica profesoarei lui “este un joc educativ”.

Apoi, într-o noapte Susan a realizat că ceva este profund greșit.

Am intrat în camera lui să-l verific. Teoretic ar fi trebuit să doarmă și m-am speriat îngrozitor…

Și-a găsit fiul stănd în pat, în șezut, cu ochii holbați, privind, cu o privire sângeroasă, către un punct îndepărtat, în timp ce iPad-ul cu ecranul lui strălucitor era alături de el, în pat. Părea intrat într-un fel de transă. Panicată, Susan a trebuit să-l scuture pe John în mod repetat pentru a-l scoate din transă. A fost înnebunitor momentul și ea nu putea pricepe cum băiatul ei – care până mai ieri era vesel și sănătos – devenise atât de dependent de un joc care îl aducea în acele stări catatonice.

Acesta este motivul pentru care părinții cei mai preocupați de impactul tehnologiei asupra copiilor sunt cei care care lucrează în domeniul tehnologiei.

Steve Jobs a fost un astfel de părinte – celebru pentru că le îngrădea propriilor copii accesul la tehnologie. Top managerii și inginerii din Silicon Valley își înscriu copiii la școli “netehnologizate”, precum școlile Waldorf. Fondatorii Google – Sergey Brin și Larry Page și-au înscris copiii, de asemenea, la școli netehnologizate – școlile de tip Montessori, la fel cum au făcut și fondatorul Amazon – Jeff Bezos și fondatorul Wikipedia – Jimmy Wales.

Mulți părinți înțeleg intuitiv că omniprezența ecranelor strălucitoare are un efect negativ asupra copiilor lor. Vedem din ce în ce mai des crize de agresivitate la copiii cărora li se iau aceste device-uri din față, sau incapacitatea de concentrare dacă atenția nu le este stimulată permanent de dispozitivele lor hiper provocatoare. Mai rău, vedem cum copiii devin plictisiți, apatici, neinteresați și neinteresanți atunci când nu sunt conectați.

Dar este chiar mai rău decât ați crede!

Știm că aceste tablete, telefoane mobile inteligente sau Xbox-uri reprezintă, în esență, un drog digital. Cercetări imagistice recente arată că acestea afectează cortexul frontal care este responsabil cu controlul felului în care funcționăm, inclusiv cu controlul impulsivității – exact în același fel precum cocaina. Tehnologia este atât de hiperexcitantă deoarece crește nivelul de dopamină, care este transmițătorul care ne face să ne simțim bine și, de asemenea, cel mai implicat în dinamica dependenței – la fel de mult ca și sexul.

Acest efect de dependență l-a făcut pe Dr. Peter Whybrow, director al Departamentului de Neuroștiințe de la UCLA să-l denumească “cocaina electronică” și pe cercetătorii chinezi să-l denumească “heroina digitală”. De fapt, Dr. Andrew Doan, șeful Departamentului de Cercetare a Dependenței de la Pentagon și US Navy, care cerceteaza dependența de jocurile video – denumește jocurile video și aplicațiile ca “digital pharmakeia”.

Exact, creierul copilului dumneavoastră care se joacă Minecraft arată precum creierul unei persoane puternic drogate. Nu e de mirare că avem probleme să “desprindem” copilul din fața ecranelor (de telefon, tabletă sau calculator) și să descoperim cât de agitat devine acesta atunci când este întrerupt sau chiar i se întrerupe accesul la acestea. În plus, sute de studii clinice arată cum ecranele cresc depresia, anxietatea și comportamentele agresive și chiar conduc către manifestări psihotice în care jucătorul pierde simțul realității și legătura cu aceasta.

În activitatea mea clinică cu peste 1000 de adolescenți în ultimii 15 ani am descoperit o axiomă:

“Un kilogram de prevenție face cât un kilogram de vindecare”, mai ales când vorbim despre dependența de tehnologie.

Odată ce copilul a depășit granița și a pășit pe teritoriul dependenței de tehnologie tratamentul poate fi foarte dificil. Și într-adevăr am descoperit că mi-e mult mai ușor să tratez un dependent de heroină sau de alte droguri grele față de un jucator video pierdut în matrice sau un dependent de social media, în mod special de Facebook.

Conform Declarației din 2013 a Academiei Americane de Pediatrie, copiii cu vârste între 8 și 10 ani petrec 8 ore pe zi pe diverse medii digitale, în timp ce adolescenții petrec în medie 11 ore pe zi în fața ecranelor. Unul din trei copii utilizează tableta sau telefonul mobil inteligent încă dinainte de a putea vorbi. În cartea sa “Dependența de internet” Dr. Kimberly Young afirmă că 18% dintre utilizatorii de internet din SUA, cu vârste între 14 – 18 ani suferă de dependența de tehnologie.

Odata ce o persoană trece granița și ajunge dependentă – de droguri, tehnologie sau de altă natură – are nevoie, în primul rând, de detoxificare înainte de orice alt tip de terapie, pentru ca aceasta să poată fi eficientă. În privința tehnologiei vorbim despre o cură de detoxificare completă – fără calculator, fără tabletă, fără telefon mobil. Curele extreme de detoxifiere includ și eliminarea televizorului. Durata media e unei astfel de cure este între 4 și 6 săptămâni, pentru că aceasta este perioada necesară unui sistem nervos hiper-excitat să se reseteze. Dar aceasta nu este o sarcină ușoară în societatea actuală, plină de tehnologie, unde ecranele sunt omniprezente. O persoană poate trăi fără droguri și alcol, însă în privința dependenței de tehnologie, ei bine, tentațiile digitale sunt pretutindeni în jurul nostru.

Așadar, cum să facem să nu ne lăsăm copiii să depașească această graniță și să nu devină dependenți de tehnologie? Este foarte greu.

Cheia este în a a nu-ți lăsa copilul de 4, 5 sau 8 ani să fie “prins” de ecrane. Acesta este primul element important. Asta înseamnă Lego în loc de Minecraft, cărți în loc de tablete, natură și sport în loc de televizor. Dacă trebuie, cere conducerii școlii în care învață copilul tău să nu-i dea acces la tablete sau alte tipuri de ecrane până la împlinirea vârstei de 10 ani (unii recomandă chiar până la vârsta de 12 ani).

Discută deschis și sincer cu copilul tau despre limitarea accesului său la tehnologie. Ia masa cu copilul / copiii tăi fără prezența device-urilor (televizor, tabletă, telefon mobil etc) – exact așa cum făcea Steve Jobs cu copiii lui. Nu deveni victima sindromului “părintelui distras” – căci, așa cum știm din Teoria Învățării Sociale – “maimuța face ce vede”.

Când vorbesc cu gemenii mei care au 9 ani, sunt foarte sincer cu ei atunci când le spun de ce nu vrem ca ei să aiba tablete, telefoane sau jocuri video. Le explic că există copii cărora le place să se joace pe aceste device-uri atât de mult încât le e foarte greu să se oprească sau să controleze timpul pe care îl alocă acestor jocuri. I-am ajutat să înțeleagă că dacă apucă să fie “prinși” de aceste ecrane și jocuri precum Minecraft – la fel ca majoritatea prietenilor lor, alte părți ale vieții lor ar avea de suferit – ar putea să nu mai joace baseball la fel de mult, să nu mai citească atât de des, să fie din ce în ce mai puțin interesați de proiectele lor la științe sau de cele în natură, că vor deveni din ce în ce mai deconectați de prietenii lor din viața reală. Surprinzător, nu a fost nevoie de multă muncă de convingere, pentru că deja văzuseră cu ochii lor transformările prin care trecuseră prietenii lor apropiați, până la nivelul la care au dispărut pur și simplu din grup, pentru că deveniseră dependenți de tehnologie și nu mai ieșeau să se joace.

Psihologii din domeniul dezvoltării înțeleg că dezvoltarea sănătoasă a copiilor implică interacțiunea socială, jocul imaginativ creativ și implicare în lumea naturală reală. Din nefericire, lumea aceasta care scunfundă copilul în oceanul dependenței de tehnologie este o lume care blochează dezvoltarea sa normală și armonioasă.

Știm, de asemenea, că prada cea mai ușoară pentru dependență sunt copiii dacă aceștia se simt singuri, înstrăinați, fărăp scop sau plictisiți. De aceea, solutia cea mai la îndemână este aceea de a-i ajuta pe copii să se conecteze la experiențe pline de sens din viața reală și să dezvolte relații interpersonale în carne și oase. Angajarea copilului în activități reale și creative și dezvoltarea de legături solide cu ceilalți membri ai familiei nu ofera șansa ca dependența de tehnologie, ca metodă de evadare într-o lume fantastică, să se instaleze. Cu toate acestea, chiar dacă un copil are parte de cel mai bun și cel mai iubitor suport din partea celorlalți membri ai familiei, acesta poate cădea în Matrix odată ce a luat legătura cu ecranele hipnotice și poate începe să manifeste tendințe de dependență față de tehnologie.

În sfârșit, clienta mea – Suzan, i-a luat tableta fiului său, însă bătălia pentru recuperarea acestuia s-a dovedit a fi un munte foarte greu de urcat, cu dese opriri pe parcurs.

Patru ani mai târziu, după foarte mult sprijin și susținere, John este astăzi mult mai bine. El a învățat să folosească un calculator desktop într-un mod mai sănătos și a obținut un sentiment de echilibru în viața lui. Acum joacă într-o echipă de baseball și are prieteni apropiați în gimnaziu. Mama lui, însă, este încă vigilentă și rămane o forță pozitivă și proactivă în ceea ce privește limitarea utilizării tehnologiei de către fiul său, deoarece, la fel ca în cazul oricărui tip de dependență, recăderea în dependență poate apărea în momente de slăbiciune.

Asigurați-vă și voi că copilul vostru are obiceiuri sănătoase, că nu are calculator în camera sa și că cinele în familie se desfășoară fără prezența telefoanelor mobile, a tabletelor ori a televizorului. Acestea toate sunt parte a soluției de a vă feri copiii să devină dependenți de tehnologie.

*Din motive lesne de înțeles, numele pacienților utilizate în acest material nu sunt cele reale.

Dr. Nicholas Kardaras este Director Executiv la The Dunes East Hampton, unul dintre centrele de recuperare de top și a fost profesor de Psihologie Clinică la Stony Brook Medicine. Cartea sa “Glow Kids: How Screen Addiction Is Hijacking Our Kids — and How to Break the Trance” a fost lansată recent.

Aici puteti citi mai multe articole scrise de domnul dr. Nicholas Kardaras: https://nypost.com/author/dr-nicholas-kardaras/

Dacă aveți nevoie de ajutor de specialitate – pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră, puteți face o programare astfel:


centrul-universului.jpg

14/12/2017 0




Un medic este un om care a fost și el copil și adolescent și tânăr și care a ales greșit în viață. În loc să se distreze și el ca toți tinerii de vârsta lui (parcă așa e expresia) s-a înconjurat de cărți și tratate, și-a sacrificat nopțile ca să mai învețe “puțin”. Si ăsta a fost doar începutul – ca să poată trece de examenul de admitere la facultate. 

Au urmat 6 ani cu sesiuni de examene la cel mult 6 luni, practica în spitale, pregătit lucrări, trecut furcile prin caudine prin care trece orice medic tânăr de la care se cer multe și se așteapta și mai multe.

Terminat facultate, pregătit lucrarea de licență. Pauză de respirație. Nu lungă. Pregătit examenul de rezidențiat. O notă cât mai mare îți asigură alegerea unei specialități pe care ți-o dorești. 

Rezidențiatul – între 3 și 6 ani – în care nu ești nici medic – medic, nici student – student. Ani în care nu te poți opri din învățat pentru că examenele nu s-au terminat. Nu e nici vreo fericire să tot ajungi la familie și să ceri suportul material necesar pentru a-ți cumpăra cărțile care îți trebuiesc neapărat. Banii câștigați abia dacă îți ajung să-ți cumperi mâncare și nici aceea pentru toate mesele, căci în spital nu prea ai timp de mâncat. Și nici bani suficienți.

Dar știi că asta e ce vrei să faci în viață și când ești tânăr duci totul mult mai ușor.

Nu ai “prins” la rezidențiat specialitatea pe care ți-o doreai? Nu-i nimic! Știi clar că poți și trebuie să înveți mai mult ca să mai dai niste examene. Nimic nu te poate opri. Ce dacă dormeai doar două ore din 24? Mai tai una de pe listă! 

În jurul tău, foști colegi de liceu au ales alte drumuri. Te uiți la ei și te uiți la tine. Dai cu o mână nevăzută prin aer și lași gândurile la o parte – în fond, faci exact ce ți-ai dorit să faci. În plus, nu ai timp să te gândești la tine prea mult – esti chemat de urgență la un pacient. Sau, dacă între timp ai ajuns acasă, scurtezi timpul petrecut cu familia sau prietenii pentru că mai ai ceva de învățat.

Examenele nu sunt suficiente. Trebuie să pregătești o lucrare pentru un congres medical. Fără lucrările astea nu primești punctele necesare. Și chiar dacă nu ai de pregătit nici o lucrare, la congrese tot trebuie să te duci. Și nu doar pentru puncte, ci ca să mai înveți ceva. Pentru că ți-ai dorit foarte mult să devii medic.

Și ăsta este doar începutul. Începutul vieții de medic. 

Toată lumea se așteaptă să fii perfect în viața profesională. Uneori îți spui că ești doar un om. Alungi și gandul acesta. Nu ai prea mult timp la dispoziție să fii doar un om. Ai ales să fii medic! 

Îți spui că vrei să mergi în mediul privat – la o clinică sau la un spital. Te aștepți să-ți fie mai ușor. Ajungi în mediul privat și constați rapid că te-ai înșelat. 

În fond, un alt principiu împământenit la noi – “pe banii mei…” te pune pe aceeași poziție cu Dumnezeu din punctul de vedere al așteptărilor. Și încerci timid, uneori, să te întorci la același gând “sunt doar un om…”. Inutil! Oricum vei constata destul de repede că poți fi transferat într-o clipită din poziția de Dumnezeu (pe care nici nu ți-ai dorit-o și nici nu ai cerut-o) în cea de Diavol, în funcție de dispoziția ori credința celui din fața ta, ba chiar și în funcție de modă, dacă e să ne referim la trenduri. Respiri adânc. Până la urmă, în loc să fi învățat atâta fizică, constați că un singur lucru e important în această știința: “totul e relativ”

Te-ai îmbolnăvit? Cine a mai pomenit medic bolnav? Păi dacă tu nu ești în stare să te tratezi singur pe tine, cum o să poți să mă tratezi pe mine?!!! Și te ridici din nou. Nu, tu nu ai voie să fii bolnav! Ai pacienți care te așteaptă să-i tratezi!

N-ai mai dormit de nici tu nu mai stii de când, pentru că ai avut de învățat sau pentru că gândurile tale sunt acaparate de situația medicală a unui pacient pe care încerci să-l faci bine? Păi ce? Te-am pus eu?!!!

Ai familie și nu-ți petreci prea mult timp cu ea? Cineva din familia ta s-a îmbolnăvit?

De ce mi-ar păsa mie? Când vii la cabinet, vii doar pentru mine! Nu mă interesează problemele tale!

Corect! Doar ai ales să fii medic!

Ai o zi proastă (nici nu contează motivul)? Nici asta nu mă interesează! Pe banii mei!…

Trebuie să consulți mai atent un pacient?

Nu mă interesează! Eu am venit la consultație la ora la care m-am programat! Nu aștept, nu mă interesează că tu trebuie să consulți mai atent un pacient! Eu, eu, EU! Eu sunt cea mai importantă persoană din lume, băi…medicule!

Aaaa…persoana aia pe care trebuie să o consulți mai atent sunt eu? Păi stai așa, că se schimbă treaba! Ce? Am depășit deja timpul alocat consultației? Nu mă interesează! Am venit la tine să ma consulți! Ce? Așteaptă și alții la ușă? Păi nu ți-am zis că nu mă interesează? Sș aștepte! Eu sunt cea mai importanta persoană din lume! 

Am o ședință sau pur și simplu întârzii la consultație? Nu te sun, normal că nu te sun! Aaaa….dacă te sunam puteai să consulti pe altcineva? Nu mă interesează! Sunt cea mai importantă persoană din lume! 

Cuuuum?!!!!! Atât de mult costă o consultație?!!! Ia, să te reclam, băi medicule! Să te fac de râs! Ia, că scriu acum pe facebook că ești lipsit de profesionalism. Nuuu, e prea frumos. O să scriu direct că ești un prost și o jigodie!  Păi de când vrei tu bani, măăă, săracule?! Eu? Da, ce dacă am bani? Nu mulți sau poate foarte mulți – asta nu-i problema ta! Eu muncesc pe banii mei, așa să știi! 

Ce este un medic? Bună întrebare!…


© Bio Terra Med 2016. BIO TERRA MED S.R.L. J40/3308/2001 C.U.I: 13798304. Sediu: Calea Grivitei, nr. 3, sect. 1, Bucuresti. P.L. Str. Pictor I. Negulici, nr. 27, Sect. 1, Bucuresti. Iban: RO87INGB0000999904552137 BANCA: ING Bank. Cap. social: 1215000 lei