Panarițiul

Ce este panarițiul?

Panarițiul (perionixis) este o inflamație de natură infecțioasă a repliului unghial (a tegumentului din jurul unghiei). Panarițiul este o afecțiune cutanată frecvent întâlnită, ce poate afectata pacienții de toate vârstele.

De ce apare panarițiul?

Agenții infecțioși pătrund în la nivelul tegumentului în urma unor leziuni provocate de traumatisme minore, microscopice, ce sunt ignorate la momentul producerii.

Principalii agenți infecțioși sunt:

  • Bacterii: Staphylococcus aureus (cel mai frecvent agent infecțios implicat în etiologia panarițiului), Streptococcus pyogenesPseudomonas, bacterii Gram negative și anaerobe.
  • Fungi: Candida albicans
  • Virusuri: Herpes simplex. Tratamentul acestui tip de infecție este total diferit. Este esențială diagnosticarea corecta a acestuia.

Cei mai importanți factori favorizanți sunt:

  • Onicofagia – obiceiul compulsiv de roadere a unghiilor și de smulgere a cuticulelor provocând în acest fel mici traumatisme ce favorizează apariția panarițiului.
  • Instrumente de manichiură contaminate / nesterilizate corespunzător
  • Aplicarea de unghii false / gel
  • Tăierea prea scurtă a unei unghii. Tăierea sau împingerea cuticulei.
  • Unghii încarnate – afectează în special degetele de la nivelul picioarelor. Este favorizat fie de tăierea incorectă a unghiei, fie de încălțămintea necorespunzătoare, ce exercită o presiune mecanică asupra unghiei
  • Traumatisme: așchii, spini, etc
  • Ocupaționali: croitor, grădinar, cizmar, gospodine, bucătari.
  • Afecțiuni sistemice: diabet zaharat, obezitate, hiperhidroza (transpirația excesivă) HIV, tratamente sistemice cu retinoizi sau corticoterapie.

Ce manifestări clinice are un panarițiu?

  • Simptomele debutează rapid, la câteva ore de la momentul infectării.
  • Durere, sensibilitate și tumefiere
  • Eritem local (roșeață localizata la nivelul repliului unghial)
  • Creșterea în volum a degetului
  • Senzație pulsatilă la nivelul zonei afectate.
  • Acumulare de puroi cu evoluție spre abces (în cazul in care simptomele sunt ignorate)

Care sunt complicațiile panarițiului?

  • Abcesul – este o colecție purulentă care, ignorată, se poate extinde la nivelul tendoanelor, articulațiilor și osului.
  • Onicodistrofie (deformări ale lamei unghiale secundare inflamației persistente)

Cum poate fi prevenit panarițiul?

  • Igiena riguroasă a mâinilor
  • Sterilizarea riguroasă a intrumentelor de manichiură / pedichiură
  • Evitarea îndepărtării agresive (smulgerea) cuticulei și roaderea unghiilor
  • Tăierea corectă a unghiilor
  • Folosirea mânușilor de protecție în timpul efectuării de activități manual
  • Menținerea mainilor și picioarelor uscate

Cum se tratează panarițiul?

Tratamentul panarițiului este unul personalizat, în funcție de forma clinică, de agentul infecțios, de factorii favorizanți și, nu în ultimul rând, de afecțiunile sistemice existente.

Pentru formele ușoare se recomandă băi calde la nivelul degetului afectat de 4-5 ori pe zi și consultarea medicului dermatolog pentru a primi recomandări personalizate și prescripție de antiseptice și a unui antibiotic local. Pentru ameliorarea durerii, medicul va recomada administrarea unor antialgice sau antiinflamatoare. Prin respectarea acestor măsuri manifestările clinice se remit în cateva zile. În cazul în care panarițiul nu se ameliorează se recomandă un nou consult dermatologic.

De asemenea, în cazul apariției unui abces (acumulare de puroi la nivelul repliului unghial sau la nivelul unghiei) se recomandă un consult dermatologic de urgență. Medicul dermatolog va inciza zona afectată pentru a permite drenajul colecției purulente, va curăța zona și va aplica un pansament steril. Tratamentul chirurgical va fi asociat cu administrarea unor antibiotice pe cale sistemică.

În cazul pacienților ce suferă de diabet zaharat consultul dermatologic este recomandat inclusiv în formele ușoare de panarițiu.

Atunci când ne confruntăm cu un panarițiu ce persită sub tratamentul local este esențial consultul dermatologic pentru stabilirea unei conduite terapeutice corecte precum și pentru indentificarea factorilor favorizanți.

Pentru programare la Dr. Teodora Predescu, completați formularul de mai jos. 

SOLICITĂ PROGRAMARE

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Doresc programare la:
Doresc să
Dacă alegeți efectuarea plății la recepție, vă recomandăm să utilizați plata cu cardul.

ABONEAZĂ-TE LA POSTĂRI

Loading

YOUTUBE BTM

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei