250,00 lei
Se pot aborda și trata homeopatic orice boli acute și cronice:
În cazurile în care nu se poate obține vindecarea, se produce, de cele mai multe ori, o ameliorare durabilă.
Avantajele homeopatiei față de alte metode terapeutice sunt: folosirea unor cantități foarte mici de medicamente care implică, pe de o parte, lipsa toxicității asupra organismului, iar pe de altă parte costul foarte mic comparativ cu tratamentul alopat. În ce privește efectul terapeutic, acesta este mult mai complex și se exercită asupra întregului organism îmbunătățind starea de sănătate atât în plan fizic cât și mental și emoțional.
De reținut!
Homeopatie – consultații online este o nouă facilitate pe care o punem la dispoziția pacienților noștri, cu mențiunea că este important ca atunci când medicul vă recomandă, pe parcursul tratamentului, să vă prezentați la cabinet.
Pentru cazurile în care pacientul nu se poate deplasa la centrul nostru medical, sau în situații de urgență precum cea pe care o traversăm în această perioadă, urmare a pandemiei COVID-19, vă punem la dispoziție o serie de servicii medicale online, cu următoarele amendamente.
2. Sunt situații în care medicul / terapeutul vă poate solicita:
3. Consultațiile și terapiile online pe care vi le punem la dispoziție sunt listate pe site-ul nostru (https://bioterramed.ro/magazin-online/ ). După ce completați formularul de solicitare de programare, așteptați să fiți contactați de colegele noastre pentru stabilirea detaliilor. Apoi efectuați plata online, din magazinul nostru online. După ce validăm efectuarea cu succes a plății veți primi toate indicațiile necesare pentru consultație. Dacă plata nu este validată, atunci consultația / terapia nu se poate efectuată.
4. Plățile online sunt realizate și securizate de partenerii noștri de la euplatesc.ro
5. Datele dumneavoastră personale nu vor fi divulgate către terțe părți și vor fi folosite exclusiv pentru realizarea programării dumneavoastră și pentru emiterea facturii. Puteți citi mai multe despre politica noastră de confidențialitate a datelor cu caracter personal, aici: https://bioterramed.ro/politica-de-confidentialitate/
6. Dacă din motive obiective, după efectuarea plății, nu mai puteți face consultația / terapia online pentru care v-ați programat și anunțați anularea acesteia cu minimum 6 de ore înainte, suma plătită vi se va returna în cont.
7. Sumele plătite online pentru consultații / terapii nu vor fi returnate în cazul neanunțării anulării consultației / terapiei în intervalul de timp menționat la punctul 6.
8. După citirea acestui document, continuarea efectuării plății pe site-ul nostru reprezintă acordul dumneavoastră.
Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.
Reviews
There are no reviews yet.