Ce este trauma sonoră și când apare?
Trauma sonoră reprezintă alterarea celulelor responsabile pentru auz din cauza expunerii la presiuni acustice excesive.
Aici putem vorbi despre:
- episod unic, respectiv traumatism sonor acut sau despre
- expuneri repetate, pe termen îndelungat. Această situație se întâlnește în cazul surdităților profesionale.
Ce se întâmplă atunci când suntem supuși unui traumatism sonor acut?
Traumatismul sonor acut (TSA) este un fenomen care apare la 70-80 DB.
Simptome
Pacientul va semnala apariția unei scăderi brutale a auzului, cu
- senzație de ureche înfundată,
- jena auditivă la zgomot,
- acufene / păcănituri acute în urechea afectată.
Aceste manifestări pot fi însoțite de:
- instabilitate,
- dureri de cap,
- astenie,
- anxietate și chiar
- tulburări de vedere.
La examenul ORL aspectul timpanului este normal.
Totuși, există situații când acțiunea sunetelor foarte puternice și de scurtă durată poate fi asociată cu ruptura de timpan. Audiograma tonală liminară tipică arată o scădere a pragului auditiv pe frecvența 4000Hz.
Cine sunt cei mai expuși unei traume sonore acute?
- clienții cluburilor, mai ales cei care stau langa boxe sau la bar, în aceste locuri sunetul depășind 80 DB,
- cei care ascultă muzică în căști timp îndelungat și la volum mare,
- oamenii care au drept hobby trasul cu arma în poligon.
În ceea ce privește tratamentul – vindecarea completă în câteva zile poate fi întâlnită, dar rareori este spontană.
Astfel, prezentarea în timp util la medic, după expunere, este importantă în vederea unei recuperări eficiente a funcției auditive.
Cum tratăm trauma sonoră?
În absența tratamentului surditatea este ireversibilă iar acufenele/zgomotele în urechi pot dura luni/ani și se pot atenua progresiv devenind intermitente.
Cu cât tratamentul este început mai precoce cu atât rezultatele obținute sunt mai bune. Tratamentul urmărește
- recuperarea auzului și
- reducerea sechelelor, prin ameliorarea oxigenării cohleare evitând astfel hipoxia celulelor senzoriale.
În cazul acestei afecțiuni spitalizarea este necesară atât pentru a se asigura supravegherea medicală a pacientului cât și pentru efectuarea audiogramelor repetate pentru a aprecia eficacitatea tratamentului.
Medicamentele principale sunt administrate parenteral¹ în vederea obținerii unui efect rapid și sunt reprezentate de:
- substanțe vasodilatatoare,
- corticoizi,
- vitaminoterapie și
- substituenti de plasma.
Trebuie acordată atenție deosebită pacienților cunoscuți cu hipertensiune arterială , insuficiență cardiacă, insuficiență renală.
Un tratament adjuvant este reprezentat de oxigenoterapia hiperbară. Aceasta ne ajuta să obținem o îmbunătățire a oxigenării celulare prin creșterea fracțiunii de oxigen dizolvat în sângele circulant.
În cazul unui diagnostic corect și tratament început rapid gradul de recuperare al auzului este obținut în aproximativ 60% din cazuri.
Ce putem face pentru a evita o astfel de situație?
Ascultăm muzica în căști – cu moderație, la un volum rezonabil și evităm expuneri repetate și îndelungate la medii zgomotoase. Trebuie să ținem cont și de faptul că riscul de produce a traumei sonore este mai ridicat în cazul expunerii la sunete puternice produse în spații închise .
În alte țări există legislație foarte dură care se aplică în cazul cluburilor, barurilor, restaurantelor. Nivelul sunetului nu trebuie să depășească un anumit prag. Pedepsele pentru nerespectarea acestor legi sunt foarte dure, de la amenzi ridicate până la închiderea respectivului loc.
O surditate profesională este cel mai adesea descoperită în cursul unei examinări sistematice în cadrul supravegherii periodice. În cazul acestei afecțiuni se iau în considerare două caracteristici importante ale sunetului: intensitatea și durata. Astfel, expunerea la peste 90db este mai frecvent întâlnită la cei care lucrează în țesătorii, șantiere navale, uzine, construcții etc.
În ceea ce privește durata sunetului, expunerea zilnică, de-a lungul anilor, va determina apariția progresivă a leziunilor ireversibile ale auzului. Zgomotul discontinuu, intermitent, este mai nociv decât sunetul continuu și regulat.
Înaintarea în vârstă reprezintă un factor agravant, deoarece urechea devine mai sensibilă la zgomot după vârsta de 40 ani.
Etapele traumei sonore
Sunt cunoscute mai multe faze ale bolii.
În faza de adaptare simptomatologia este reprezentată de hipoacuzie și tinitus – țiuituri în ureche, astenie, senzatie de ureche înfundată. Audiograma evidențiază o pierdere de aproximativ 40-50db la nivelul frecvenței de 4000 Hz. În această perioadă scăderea de auz este reversibilă, acesta putand reveni la normal după câteva zile și după scoaterea persoanei din mediul zgomotos.
Dacă bolnavul nu este scos din mediul zgomotos se instalează perioada de latență caracterizată prin hipoacuzie de percepție permanentă. În această situație bolnavul nu mai percepe vocea șoptită.
În faza de surditate manifestă – surditatea devine permanentă, acufenele devin supărătoare, iar audiograma evidențiază hipoacuzie de percepție extinsă la frecvențele înalte și joase.
Cum se poate preveni agravarea traumelor sonore?
Măsurile care pot ajuta sunt:
- scoaterea persoanei din mediul nociv,
- supraveghere audiometrică periodică și
- aplicarea mijloacelor de protecție individuală și colectivă cum ar fi purtarea căștilor/dopurilor de protecție
- reducerea volumului sunetului din spațiul respectiv.
De asemenea, poate fi luată în considerare și posibilitatea de schimbare a locului de muncă sau a hobby-urilor.
Nu există un tratament curativ pentru surditatea profesională.
Ea se instalează progresiv și singura posibilitate pentru îmbunătățirea auzului este protezarea auditivă.
Măsurile tehnico-organizatorice urmăresc:
- eliminarea surselor de zgomot
- diminuarea intensității acestora,
- împiedicarea propagării zgomotului precum și
- dotarea cu echipament individual de protecție.
De asemenea, este importantă profilaxia medicală în vederea depistării leziunilor care pot predispune la surditate.
_________________________________
1 parenteral = tratament care nu este administrat pe cale digestivă;
Acest articol a fost realizat de doamna Dr. Alina Anghel – medic specialist ORL, Doctor în Științe medicale. Mai multe detalii despre doamna doctor, precum și formularul de solicitare programare pot fi găsite aici.
Consultațiile și tratamentele se realizează la Bio Terra Med Grivița.
Puteți solicita consultații/tratamente cu plată sau decontate CAS. Pentru acestea din urmă, aveți nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist.
Vă recomandăm să vă abonați la canalul nostru de YouTube pentru a urmări interviuri, sfaturi și recomandări medicale din partea membrilor echipe noastre medicale. De asemenea, dacă vă place un material, dați-i LIKE. Nu doar pentru că această acțiune simplă ne motivează, ci și pentru că în acest fel algoritmii YouTube vor recomanda și altor oameni materialele realizate de noi. În acest fel simplu îi puteți ajuta pe semenii voștri pentru care o simplă informație poate face o diferență uriașă și, uneori, poate salva vieți.
De asemenea, dacă vă place un material vizionat, îl puteți împărtăși prietenilor și colegilor voștri. De asemenea, este posibil ca fără să știți, să faceți un bine persoanelor din anturajul vostru. Vă mulțumim!