doctors.jpg

17/04/2019 0

Pacienții români care locuiesc legal în UK, cu sau fără loc de muncă, pot beneficia de rambursarea cheltuielilor ocazionate de tratamentele cu Ecoterapie, Recuperare medicală, Virusologie sau alte intervenții, tratamente și proceduri medicale efectuate într-una dintre clinicile noastre - Bio Terra Med și / sau HIFU Centre, de la NHS.


24/11/2018 0
Autor articol: Marc Ulieriu

În prezent, la nivel global, se înregistrează un declin accelerat în rândul numărului de copii nou-născuți, spun cercetătorii.

Un raport alarmant arată că rata fertilității în scădere presupune că aproape jumătate din țările de pe întreg globul se confruntă acum cu un așa-numit „baby bust” / decalaj al bebelușilor – adică nu se nasc copii suficienți de mulți pentru a-și menține mărimea populației.

Cercetătorii spun că rezultatele reprezintă o „surpriză imensă”. Și vor exista consecințe profunde pentru societățile cu „mai mulți bunici decât nepoți”.

rata fertilitatii - istoric

Cât de mare a fost căderea?

Studiul, publicat în Lancet, a urmat tendințele din fiecare țară în perioada 1950-2017. În 1950, femeile aveau o medie de 4,7 copii în timpul vieții. De atunci, la nivel global, rata fertilității s-a redus cu jumătate, ajungând la 2,4 copii pe femeie anul trecut.

Dar aceste statistici maschează o variație enormă între națiuni. Spre exemplu, rata fertilității în Niger, Africa de Vest, este de 7,1, dar în insula mediteraneeană Cipru femeile au, în medie, un singur copil.

În majoritatea țărilor europene, rata copiilor este de 1,7.

Cât de mare trebuie să fie rata fertilității?

Rata fertilității totale este numărul mediu de copii pe care o femeie îi naște în timpul vieții (diferită de rata natalității, care este numărul de copii născuți pe mia de oameni în fiecare an).

De fiecare dată când rata unei țări scade sub aproximativ 2,1 atunci populația începe să se micșoreze („baby bust”-ul este semnificativ mai mare în țările cu rate mari de deces în copilărie).

La începutul studiului, în 1950, nu exista nicio națiune cu rată sub 2,1.

Profesorul Christopher Murray, directorul Institutului „Health Metrics and Evaluation” din cadrul Universității din Washington, SUA constată că: „Am ajuns în situația  în care jumătate dintre țările de pe Terra au rate de fertilitate sub nivelul de înlocuire, deci dacă nu se întâmplă nimic, populația va intra în declin în aceste țări.”

Care sunt țările afectate?

rata fertilitatii - cei mai multi copii

Mai multe țări dezvoltate economic, inclusiv cea mai mare parte a Europei, SUA, Coreea de Sud și Australia, au rate de fertilitate scăzute.

Nu înseamnă că numărul persoanelor care trăiesc în aceste țări scade dramatic într-un timp scurt, cel puțin nu încă, deoarece dimensiunea unei populații este o combinație a ratei fertilității, a ratei mortalității și a migrației. „Dar momentul în care societățile se vor lupta cu populații în declin este aproape”, crede profesorul Murray.

Jumătate dintre națiunile lumii produc încă copii suficienți, dar pe măsură ce mai multe țări avansează economic, ratele de fertilitate scăzute se vor extinde.

De ce scade fertilitatea?

Scăderea ratei fertilității nu se reduce la numărul de spermatozoizi sau la oricare dintre lucrurile care în mod normal ne vin în minte atunci când ne gândim la fertilitate. În schimb, cercetătorii vorbesc despre trei factori cheie:

  • Mai puține decese în copilărie înseamnă că, paradoxal, femeile au mai puțini copii
  • Acces sporit la contracepție
  • Mai multe femei în educație și muncă

Care va fi impactul scăderii fertilității?

Fără migrație, țările  dezvoltate se vor confrunta cu îmbătrânirea și scăderea populației. Dr. George Leeson, directorul Institutului Oxford pentru îmbătrânirea populației, spune că fenomenul nu este neapărat un lucru rău, atâta timp cât întreaga societate se adaptează la schimbările demografice masive.

„Demografia are impact asupra fiecărui aspect al vieții noastre, trebuie doar să vă uitați de fereastră la oamenii de pe străzi, case, trafic, consum, totul este condus de demografie. Tot ceea ce planificăm nu este determinat numai de numărul populației, ci și de structura de vârstă, iar aceasta se schimbă.

Cel mai probabil, locurile de muncă vor trebui să se schimbe, iar vârstele de pensionare de acum vor deveni nesustenabile. Adică, vom munci mai mult.

Raportul, care face parte din studiul „Global Burden of Diseases”, sugerează că țările afectate vor trebui să aibă în vedere creșterea imigrației, un fenomen care poate crea propriile probleme sociale, sau introducerea unor politici care să încurajeze femeile să aibă mai mulți copii.

Pe tendințele actuale, în viitorul apropiat, vor fi foarte puțini copii și foarte mulți oameni de peste 65 de ani și este foarte dificil să susțină societatea globală cu asemenea numere. Gândiți-vă la toate consecințele sociale și economice profunde ale unei societăți structurate astfel. Japonia se confruntă serios cu declinul populației, dar Europa încă nu a resimțit fenomenul, deoarece fertilitatea scăzută a fost compensată de migrație.

rata fertilitatii - cei mai putini copii

„La nivel global, nu există nici o soluție de migrare”, crede Prof Murray. Dar, în timp ce schimbarea populației poate provoca structura și mersul societăților moderne, ea poate avea, de asemenea, beneficii ecologice, reducând impactul pe care oamenii îl au asupra ecosistemelor.

În România, în ciuda faptului că rata fertilității s-a mai îmbunătățit în mediul urban, țara noastră se confruntă cu o prăbușire dramatică a numărului de nou-născuți, populația fiind într-o continuă scădere, după cum arată cele mai recente statistici oficiale (din 2017). În plus, peste patru milioane de români trăiesc în afara granițelor țării.

 De reținut este și faptul că un număr din ce în ce mai mare de cupluri care nu pot avea copii nu merg, din păcate, la o consultație de virusologie. Vă recomandăm să citiți câteva rânduri pe această temă aici


În cadrul centrului medical Bio Terra Med puteți să vă programați pentru o serie de consultații și teste la specialitățile Virusologie și Ginecologie.


LISTA DE PREȚURI


Programare rapidă BTM
Completarea acestui câmp nu este obligatorie, dar poate fi utilă.
* Informațiile înscrise în acest formular sunt necesare pentru realizarea programării solicitate de dumneavoastră. Politica noastră cu privire la protecția datelor cu caracter personal poate fi citită aici: https://bit.ly/2wzZUp5 ** În cazul în care nu sunteți de acord cu politica privind protecția și prelucrarea datelor cu caracter personal înscrise în acest formular, programarea nu poate fi efectuată.

© Bio Terra Med 2016. BIO TERRA MED S.R.L. J40/3308/2001 C.U.I: 13798304. Sediu: Calea Grivitei, nr. 3, sect. 1, Bucuresti. P.L. Str. Pictor I. Negulici, nr. 27, Sect. 1, Bucuresti. Iban: RO87INGB0000999904552137 BANCA: ING Bank. Cap. social: 1215000 lei