Kinetoterapie pentru dezvoltare neuromotorie echilibrată

Ajutorul celor din jur dat unei proaspete mămici invadate de noi și multe responsabilități, emoții și trăiri cărora trebuie să le facă față este nu doar necesar, ci și foarte important. În același timp știm că între obiceiurile moștenite ale bunicilor sau mătușilor și avalanșa de “sfaturi” și “recomandări” la care proaspetele mămici sunt permanent expuse, apar diverse dezechilibre.

“Mătușismele, bunicismele și prietenismele”, sau, mai bine zis – sfaturile venite de la cei din jur – de cele mai multe ori nu țin cont de vârsta motrică a copilului, ci sunt legate mai degrabă de experiențele lor anterioare.

Astfel, de-a lungul experienței noastre profesionale, am întâlnit adesea:

  • copii poziționați în șezut înainte ca musculatura spatelui să fie pregatită,
  • puși în picioare, înainte ca ei să experimenteze ridicatul,
  • sustinuți de mânuțe să meargă fără să se țină cont de felul vicios în care acesta o face.

Toate aceste lucruri nu vin în ajutorul dezvoltării sănătoase a copilului, ba, mai mult, perturbă schema motorie.

Mai mult decât realizarea lucrurilor precoce, este important ca ele să fie însușite pas cu pas și realizate atunci când COPILUL ESTE PREGĂTIT.

Pentru o dezvoltare neuromotorie corectă părinții au nevoie să cunoască în linii mari ce anume trebuie să facă micuțul în etapa respectivă de vârstă.

În primul an de viață copilul trece succesiv prin următoarele etape de dezvoltare motrică:

  • la sfârșitul primelor 3 luni copilul trebuie să își susțină capul
  • între 3-6 luni
    • stă pe burtică în poziția păpușii
    • se rostogolește de pe o parte pe alta
    • inițiază mișcări de târâre înainte și înapoi
    • ajutat, se ridică în șezând și susține poziția, îmbunătățindu-și progresiv echilibrul
  • între 6-9 luni:
    • se ridica singur și stă bine în șezut
    • merge de-a bușilea
    • se agață de margini pentru a se ridica în picioare
    • învață să își folosească mânuțele pentru a evita lovirile frontale sau laterale
  • între 9-12 luni:
    • se deplasează lateral ținându-se de obiecte
    • face pași de la un obiect la altul
  • dupa 12 luni, progresiv învață să meargă, să alerge, să sară, să se cațere etc.

Mișcarea de târâre este efectuată de copil de obicei înainte de ridicatul în șezând și este urmată de mersul de-a bușilea. Aceasta implică musculatura întregului corp și învață creierul cum să îl controleze, punând bazele unui mers corect.

Ne dam seama că un copil este pregătit să stea în șezând când:

  • își ține capul bine,
  • știe cel puțin să se întoarcă pe o parte folosindu-și mâinile,
  • stă în poziția păpușii,
  • se ridică în șezut cu ușurință atunci când îl tragi ușor de o mână

* Uneori se ridică singuri în șezut, fără ajutor, înaintea vârstei de 6 luni. Atunci îl lăsăm fără să îl încurajăm neapărat, pentru că știm că, făcând-o singur, a fost pregatit.

Din poziția șezând va realiza progresiv mișcări ce îl vor ajuta să treaca la etapa următoare.

Mersul în patru labe este efectuat cu mâna și piciorul opuse și ajută la cunoașterea poziției propriului corp în spațiu și la rapiditatea reacțiilor. Ridicatul în picioare trebuie efectuat de copil, NU DE PĂRINTE. Acesta o va face doar atunci când el este pregătit fizic pentru această etapă. Verticalizarea prematură și ținutul de mânuțe pentru deplasări poate determina o serie de efecte negative asupra dezvoltării ulterioare:

  • copilul va sta pe vârfuri pentru a-și găsi echilibrul, de aici putând rezulta un mers vicios, pentru că, fiind obișnuit să fie ținut de mânuțe îi va fi greu să le folosească atunci când are nevoie de ele – în căzături în mod special – și nu își vor însuși în mod corect reflexele de apărare,
  • pot cădea mult mai des din cauza lipsei de antrenament a musculaturii stabilizatoare.

Atunci când copilul are vârsta biologică, dar din punct de vedere motric nu realizează aceste lucruri, părinții pot cere ajutorul unui kinetoterapeut.

În urma unei evaluări se stabilește care este vârsta motrică a copilului, ce anume face și ce ar fi necesar să facă pentru o evoluție optimă și găsește și cauza acestor întârzieri. Astfel, ținând cont de nivelul actual de achiziții al copilului, se intervine cu un program de exerciții și trucuri ce va ajuta părinții să stimuleze copilul în cel mai simplu și plăcut mod.

Cel mai tânăr pacient pe care l-am avut până acum în cadrul programului Kids Movement – small steps for GREAT ACHIEVEMENTS avea vârsta de o săptămână când a fost adus de mămica lui. 

Ce ne dorim să subliniem este aceea că Baby Kineto – segmentul dedicat copiilor cu vârste între 0 – 24 de luni este unul personalizat și se adresează:

  • Copiilor fără afecțiuni medicale ortopedice și/sau neuronale
    • pentru prevenție și dezvoltare armonioasă
    • Se desfășoară astfel:
      • Pasul 1: evaluarea copilului
      • Pasul 2: instruirea mămicii – mămica este învățată ce exerciții trebuie să facă cu copilul, zilnic.
      • Pasul 3: frecvența venirii la centrul nostru medical (Bio Terra Med Negulici) este o dată la 2-3 săptămâni. De fiecare dată se evaluează evoluția copilului, iar mămica este instruită pentru următoarea etapă de 2-3 săptămâni (învață noi scheme de mișcare pe care trebuie să le pună în practica zilnică). 
    • Despre acest tip de kinetoterapie am mai scris aici
  • Copiilor cu afecțiuni ortopedice și/sau neurologice
    • Cel mai important lucru este începerea precoce a kinetoterapiei pentru corectarea deficiențelor. Cu cât părinții amână mai mult începerea tratamentului, cu atât mai dificil va fi pentru copil, dar și pentru noi, să îl recuperăm; uneori rezultatele fiind mai scăzute față de optim.
    • Kinetoterapia în acest caz, nu rezolvă doar problema afecțiunilor medicale diagnosticate deja, ci contribuie în ansamblu la dezvoltarea copilului. 

Pentru copiii cu vârste între 2-16 ani și unul dintre părinți / bunici sau chiar bonă, mătușă / unchi, am dezvoltat programul Kineto Family, despre care am scris aici.

De asemenea, tot pentru această copiii din această categorie de vârstă care suferă de obezitate în diferite grade, realizăm programe personalizate de kinetoterapie. Organizația Mondială a Sănătății arată, într-un studiu recent, că România se plasează pe locul 2 în Europa la obezitatea infantilă la copiii cu vârste între 2 și 8 ani. În cadrul acestui porgram facem echipă cu doamna doctor Adriana Nae – Nutriționist și cu doamna psiholog Atena Stoica – Psiholog, pentru că Nutriția, Psihologia și Kinetoterapia trebuie să lucreze integrat pentru ca recuperarea și rezultatele să fie pe termen lung. Nu în ultimul rând, implicarea reală a familiei în acest proces este de o importanță capitală!

Dacă doriți să faceți o programare, completați formularul de mai jos. 

SOLICITĂ PROGRAMARE

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Doresc să
Dacă alegeți efectuarea plății la recepție, vă recomandăm să utilizați plata cu cardul.
Am citit politica de confidențialitate și prelucrare a datelor mele personale de pe acest site.

ABONEAZĂ-TE LA POSTĂRI

Loading

YOUTUBE BTM

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei