Postura hipercifotică sau “cocoșată” nu este doar o problema estetică. Impactul negativ pe care aceasta îl are în sănătatea fizică, emoțională și starea generală de bine sunt lucruri dovedite care ne afectează calitatea vieții și capacitatea de mișcare. Utilizarea în masă a telefoanelor mobile, stilul de viață sedentar crează o creștere constantă a problemelor de spate, iar postura greșită este una dintre cauzele principale.
Chiar dacă este o condiție din ce în ce mai des întâlnite în rândul populației, și în mare masură chiar a tinerilor, aceasta nu inseamnă că este un lucru normal, sănătos sau firesc. Pe lângă aspectul neatrăgător, consecințele mai serioase în a stat “cocoșat” sunt afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale care cauzează dureri și afectează întreagă funcționalitate a corpului.
Ce condiții degenerative sunt cauzate de o postură hipercifotică
O postură greșită care se menține pentru perioade foarte lungi va începe să uzeze coloana vertebrală. Oasele și articulațiile își pierd aliniamentul natural. Apar tensiuni și contracturi în mușchii profunzi ai spatelui și nu numai iar acest lucru te face mai predispus la durere, accidentări și afecțiuni de coloană precum hernie de disc sau sciatică.
Pe langă acestea, contracturile musculare reduc mobilitatea articulară, coordonarea, stabilitatea și echilibrul, factori care cresc riscul de accidentări, contracturi, limitări fizice și aduc o uzură prematură a ligamentelor, tendoanelor și a suprafețelor articulare.
Probleme de respirație
Sistemul respirator este sursă principală de energie fizică. Poți supraviețui săptămâni întregi fără mâncare, zile întregi fără hidratare, însă doar câteva minute fără oxigen.
O postură hipercifotică creează restricție și limitare în cutia toracicp, care conține inima și plămânii. Coloana toracală este blocată în flexie și de aceea plămânii și diafragma sunt presate sub curbura coloanei. Inspirul nu se poate produce la capacitatea maximă a plămânilor și vom avea o respirație suboptimă.
Pentru a ne împlini necesarul de oxigenare, respirația optimă este între 6 – 12 respirații pe minut. Atunci când nu utilizăm la întreagă capacitate cutia toracică, avem nevoie de mai multe respirații pentru a împlini necesarul de oxigen. Acest lucru stimulează răspunsul de stres al corpului – starea de “fugă sau luptă” asociată sistemului nervos simpatic și ne menține un nivel ridicat de cortisol în sânge.
O restricție respiratorie contribuie la alte probleme medicale precum astm, respirație grea, sforăit și alte probleme cronice. Postura corectă ne oxigenează creierul cu mai bine de 30% , lucru care ne influențează major calitatea stării mentale, emoționale, calitatea somnului, digestia, producerea energiei vitale și ajută întregul corp să mențină o stare generală de bine, împreună cu un nivel scăzut de stres.
Probleme digestive
În altă ordine de idei, postura hipercifotică afectează digestia. Glandele și organele au nevoie de spațiul necesar pentru a se flexa, pulsa și pompa în interiorul corpului. Capacitatea de a produce energie vitală prin respirație și digestie depinde foarte mult de capacitatea de mișcare internă a glandelor și organelor, pentru a face schimbul optim de nutrienți și oxigen cu sângele, și pentru a elimina eficient toxinele și rezidurile metabolice prin limfă.
Postura hipercifotică restrioneaza organele interne, ceea ce poate cauza aciditate sau reflux gastro-esofagian datorită presiunii în zona abdominală. Pe lângă acestea, tranzitul intestinal devine lent cauzând constipație.
Alte consecințe ale posturii greșite sunt circulația slabă a sângelui către creier, dureri cronice de cap, tensiune crescută, incontinență, slăbiciune în abdomen, s.a.
Cum poți corecta o postură hipercifotică?
Deși mulți oameni aleg să apeleaze la dispozitive care corectează postura, acestea nu aduc un beneficiu real și sustenabil până când nu este echilibrată și întărită musculatura profundă posturală, cea care ne menține coloana și articulațiile aliniate.
O metodă care dă rezultate sustenabile cu efect pe termen lung este corectarea posturală prin stretching, mobilizări și exerciții corective, selectate într-un mod specific pentru a detensiona zonele contractate și scurtate, și pentru a întări zonele slabe și alungite. Aducând corpul înapoi la echilibrul și aliniamentul optim, restaurăm indenpendeța de a se susține singur, în lipsa suporturilor sau a dispozitivelor de corectare.
Împreună cu antrenamentele de corectare posturală, atenție trebuie acordată pe parcusul zilei pentru a întipări noile programe neuro-musculare posturale în sistemul nervos, astfel încât să o putem ajungem să menținem o postură corectă natural și fără efort.
Materialul este creat de către Mihai Argăseală, International Certified CHEK Practitioner de nivel 3 și Holistic Lifestyle Coach – CHEK – de nivel 2 și coordonează programul CHEK în cadrul Bio Terra Med.